Proiectare peisagistică/ Landscape designing

 

 

Grădina este o operă în patru acte. Spectacolul pe care ni-l dă în fiecare anotimp depinde în mare măsură de ce o compune, dar mai ales de dirijor.

În perioada de criză, tendinţa generală este de a cumpara cât mai ieftin, însă nu vă gândiţi că preţul cel mai mic este o soluţie. Aşa cum bine spunea un cunoscător ”preţul devine secundar atunci când vremurile sunt grele – oamenii caută valoare”. Punând accentual pe valoare, care e dată în primul rând de un proiect bine gândit şi, bineînţeles, de calitatea plantelor şi a materialelor folosite în amenajarea grădinii, atunci veţi obţine un profit mult mai mare.

Stilul, arhitectura grădinii dumneavoastră, conteaza foarte mult, nu doar estetic. Statisticile arată că o gradină bine făcută creşte valoarea casei cu cel puţin 20%.

Green Agency a cooptat în echipa sa arhitecţi peisagişti valoroşi, cu experienţă internaţională, horticultori, specialişti în protecţia plantelor, specialişti în irigaţii automatizate care conlucrează formând împreună cu clientul o echipă.

Prezentăm proiectele clientului în formt 2D şi/sau 3D. La elaborarea lor se ţine cont de specificul/ arhitectura terenului, casei, zonei precum şi de stilul dorit de client.

Ne mândrim cu faptul că ne-au fost aprobate toate proiectele de amenajare propuse dar şi că avem clienţi care se regăsesc în grădinile lor şi se simt acasă. Vă putem arăta ce am facut pentru alţii dar cel mai convingător este ce putem face pentru dumneavoastră.

Permiteţi-ne să fim dirijorul grădinii dumneavoastră!

Aveți 10-20% reduceri la plantele achiziţionate din magazinul nostru. Plantele sunt perfect aclimatizate, de foarte bună calitate, provenind din pepiniere româneşti.

Dimensiunile plantelor pe care le găsiţi în magazinul nostru sunt dimensiuni optime date fiind ritmurile de creştere raportate la preţul lor.

 

Mai multe informații:

e-mail: contact@greenagency.ro

tel.: +40 753 10 55 99

 


The garden is a four act opera. The show presented every season is greatly depending on what is made of, but is a result mainly of its conductor.

During the economic crisis, the general trend is to buy as cheap as possible, but don’t imagine the cheapest price is the best. As one expert said once, “the price is secondary in hard times – people are looking for value”. When you focus on value, which comes from a mature design as well as from the quality of plants and materials used when you design your garden, the profit will be more significant.

The style and architecture of your garden is of greatest importance, not only visually. Statistics say that a well-designed garden increases by at least 20% the value of your home.

Green Agency gathered valuable internationally renowned landscape architects, gardeners, plant protection and automated irrigation system specialists, who make, together with the client, a real team.

The client is presented a 2D and/or 3D design. This is thought to be according to the land, home, neighbourhood’s characteristics/architecture, and the client’s style.

We are proud to say that all our lay-out designs have been approved, and our clients feel at home with their gardens.

We can show you what we have done for others, but the most interesting would be what we can do for you.

 

Let us be the conductor of your garden!You have 10-20% discount for the plants bought in our shop.

The high quality plants are perfectly domesticated, and they come from Romanian nursery gardens.

The size of plants in our shop is the best, if you take into account the growth rate per price.

 

For more information:

e-mail: contact@greenagency.ro

phone: +40 753 10 55 99

 

 

 

 

 

x